The White Ribbon (2009)

The White Ribbon (titlul original Das weisse Band), pelicula regizorului Michael Haneke, a castigat Palm d'Or la Festivalul de la Cannes in 2009 pentru aceasta drama stabilita chiar inainte de Primul Razboi Mondial.

In anii de dinaintea Primului Razboi Mondial, intr-un mic sat din nordul Germaniei se intampla evenimente stranii care par sa fie un ritual de pedepsire. Copiii abuzati si asupriti ai satului par a fi in mijlocul acestui mister. Printre oamenii care traiesc in acel sat german se afla un baron, care este un mare mosier cu autoritate morala in cadrul comunitatii locale, un pastor cu multi copii, un doctor vaduvit si un invatator, care se gandesc sa se casatoreasca. Desi totul pare sa fie linistit si ordonat, asa cum a fost dintotdeauna, brusc incep sa apara unele evenimente ciudate.

Daca unele par destul de obisnuite, chiar accidentale – sotia unui localnic moare prabusindu-se prin niste podele putrezite – altele sunt inexplicabile si rauvoitoare. Astfel, o sarma plasata la nivelul genunchilor doboara calul calarit de doctor, care este grav ranit, o mana necunoascuta deschide o fereastra pentru ca un nou-nascut sa fie expus frigului intens al iernii, un camp intreg de varza, de pe proprietatea baronului, este devastat cu o coasa, unul din fiii baronului dispare si este gasit cu mainile si picioarele legate, iar fesele biciuite, un agricultor se spanzura, copilul handicapat al moasei este gasit legat de un copac intr-o padure, batut grav si cu un mesaj amenintator pe piept vorbind despre o pedeapsa divina. Invatatorul satului, al caror elevi sunt din ce in ce mai indisciplinati, incepe, incetul cu incetul, sa dezlege misterul. Ceea ce descopera pare incredibil: cei vinovati de cele mai multe dintre aceste nelegiuiri sunt copiii satului, care au format o societate secreta a carui lider pare a fi fiica pastorului, Klara. Invatatorul incearca sa-i dezvaluie pastorului ceea ce crede ca a aflat, insa acesta nici nu poate concepe asa ceva.

De ce se comporta asa copiii, invatatorul nu poate spune, insa toate acestea vestesc ceva ce va exploda cincisprezece sau douazeci de ani mai tarziu, cand aceasta generatie a crescut. Grijile si dramele satului sunt repede lasate in urma de agitatia razboiului care urmeaza. Mai tarziu, invatatorul revine asupra lor: nu aceste evenimente au reprezentat „embrionul” tragediei care a urmat? Nu au fost actele de barbarie ale copiilor consecintele naturale a ceea ce au fost ei invatati?